luni, 28 aprilie 2014

Acasă într-o poveste





Încercați să vă imaginați cum ar fi dacă acest drum ar fi calea voastră zilnică către casă. Unde făcând o rotire completă natura cu frumusețile ei te va înconjura, iar dacă ridici privirea cu greu vei putea oserva prin ramurile dese ale copacilor albastrul cerului și zborul relaxat al păsărilor... 


Drumul către casă e lung...dar natura nu se compară cu orașul, unde în metrou, tramvai sau autobuz îți pui căștile pe urechi să nu mai auzi problemele celor din jur sau săturat fiind de aceleași fețe triste iei telefonul și dai un joc până acasă (în cel mai fericit caz citești o carte). Natura e diferită în schimb...susurul apei împreună cu concertul dat de ciripitul păsărelelor și lipsa chipurilor supărate, te fac să mergi până în vârful muntelui fără să obosești, ba mai mult simți cum toate problemele acumulate într-o zi nasoală de muncă dispar și cheful de viață revine! 



„Voi, munţilor mândri, moşnegi cununaţi 
Cu stelele bolţii albastre, 
În leagănul vostru de codri şi stânci 
Dorm toate poveştile noastre. 
Alături de şoimii cu ochii aprinşi, 
Din tainica voastră dumbravă, 
Se-nalţă-ndrăzneţe-n lumina din cer 
Şi visele noastre de slavă. 

În voi îşi deşteaptă plânsorile ei 
Frumoasa mea ţară săracă, 
Cu braţe lipsite de-al luptei fior 
Şi buze ursite să tacă. 
La voi vine jalea-i când vifor păgân 
Purcede strigarea să-i frângă, 
În cântec o schimbă pădurea de brazi 
Şi-n lume-o trimite să plângă. (...) ” 
Octavian Goga - În munți 


Și ce poate fi mai frumos decât dorința de a ajunge acasă în vârf de munte! 

Unde intrat în casă privești pe geam, iar drumul șerpuit te duce cu privirea la locul de unde ai plecat...orașul, care plin de lumini și zgomote aruncă în aer un nor negru de stres și durere, iar tu de departe privești și îți pare rău de cei rămași acolo... 


„(...)La voi mă îndrumă-n cărările ei 
Şi biata mea soartă pribeagă, 
Pădurea cea veşnic lipsită de somn 
Mi-e sfântă şi-atâta de dragă. 
Cântarea măiastră din codrii cărunţi 
Dă strunelor mele povaţă, 
Şi-o mândră poveste strivită de vremi 
Truditul meu suflet învaţă. 

Din culmea pleşuvă cu creştetul alb 
Privirile-mi zboară departe, 
Şi-n mintea supusă tresare aprins 
Fiorul măririlor moarte. 
Un vaier amarnic se zbate-n amurg 
Şi stăruie-n zvonuri de ape, 
Al munţilor vaier mă zbuciumă-n piept 
Şi-mi tremură plânsu-n pleoape.” 


Fiecare avem un loc unde dorim cu nerăbdare să ne întoarcem și pe acel loc noi îl numim „acasă”... și în cele mai multe cazuri acasă este locul unde ne-am născut și acolo ne simțim cel mai bine!


Acasă pentru mine înseamnă Sinaia și despre asta am scris și o să scriu!

vineri, 25 aprilie 2014

Poveste despre o poiană


Acest loc desprins parcă din Rai se numește Poiana Stânii Regale din micuțul oraș de munte Sinaia.

Acest loc este special din mai multe motive...când monarhia era la putere, acest loc aparținea Domeniului Regal, iar atmosfera de aici te transpune în acele timpuri, ba mai mult pajiștea îmbietoare cu arbori care încă ne țin în viață și ne ajută să nu murim sufocați, cu multitudinea florilor de munte ce lasă în aer parfumul lor  și nu în ultimul rând priveliștea unică spre Bucegi!


„Să stăm în munte şi să fie seară,
să ne străbată aer ca de templu,
pe-un peisaj de verde să contemplu
întunecimea ta elementară,
să-mi fie foame şi să-mi fie sete,
să-ţi fie cald, să-ţi fie sănătate,
să stăm în munte, să vorbim de toate,
pe relieful tragicei planete
şi să plecăm aproape-n somn din viaţă
pe-un drum fără lumină, peste munte,
să-mi coşi cu tine aripile frânte,
sângele tău să-mi fie fir şi aţă.
Şi eu să cad când stelele-ncep să cânte
urlând de dor în umbra ta măreaţă.”
                                                (Sonet - Adrian Păunescu)



„Am privit deseori munţii
Şi i-am sorbit din ochi
Din interior şi din exterior,
Fiindcă am crescut la munte
Am vrut să desenez munţi
Şi am desenat nişte vulcani
Pe urmă şapte coline verzi
Şi toate numai cu o pensulă,
Acum că e vorba de munţi 
Cuget ades să devin munte
Tot mai insistent şi tandru
Până atunci adulmec munţii
Caci munţii dau inspiraţie 
Şi tărie şi forţă şi putere
Ei sunt chintesenţa planetei
Mesageri viabili peste ere, 
Azi mă contopesc cu munţii
Fără să aştept, fără echivoc
Aşa dintr-un reflex primordial.” 

                            (Sus la munte - David Boia)


Ca şi copacul pădurii,
Din viaţă intrăm în moarte.
Respectăm legea naturii.
Fără asta, nu se poate.


În natură ne naștem, murim și renaștem!
Ne naștem ca întreg, murim datorită  energiilor negative și renaștem prin energii pozitive!



Natura și mai ales copacii sunt sursa principală de hrănire a corpului cu energie.


Mulți au trecut pe lângă aceste minunății...dar mai trist este că mulți au trecut peste aceste minunății!


Natura-i linişte, în simbol
ne pictând mintea-n acuarele;


Nimic nu moare în natură fără folos! 
Moarte copacului înseamnă nașterea ciupercilor...totul contribuie la menținerea în viață a planetei. 
Natura încearcă să repare ce omul strică! ... dar până când?


Natura ne ajută să trăim și nu oricum...ne ajută să trăim frumos!
Iar noi ca drept răsplată o decapităm!

Copacii sunt poezii pe care pământul le scrie pe cer. Noi îi tăiem şi-i transformăm în hârtie...

Tăiem pădurile să căutăm oaze?







sâmbătă, 19 aprilie 2014

Poveste despre un secret


„După necazuri și pierderi, oamenii devin mai smeriți și mai înțelepți” - Benjamin Franklin

Cea mai importantă și mai folositoare lecție pe care o putem învăța este să reușim să avem o părere plină de smerenie și de modestie despre noi înșine!
Societatea de azi  se află la polul opus...ea funcționează pe principiul „Modestia este calitatea celor ce nu au calități.”

Majoritatea oamenilor se plâng de curcea lor și treptat încep să urască viața pe care o au...neștiind  că schimbarea se află în mana lor și că oricând pot porni pe un nou drum în viață! 


Pentru a reuși să vezi drumul corect, nu trebuie să ai puteri divine și nici o intelingență peste medie...cea mai minunată putere pe care o avem cu toții este aceea de a face alegeri - „liber arbitru”.
Lewis B. Smedes spunea că „Există alternative. Opțiuni. Nu putem alege să nu alegem.”


„Indiferent de ce poți face sau de ceea ce visezi să faci, începe. Îndrăzneala ascunde geniu, putere și magie. Începe acum.” - Goethe

Mi se pare fascinant faptul că noi, ca specie, putem fi orice hotărâm să fim și putem face tot ce decidem să facem ... ne trebuie doar formula corectă.


Cred cu tărie că toți suntem prinși într-un cerc vicios și uităm că atunci când nu suntem mulțumiți de cursul vieții noastre putem spune PAUZĂ! Trebuie să ne oprim pe moment din ceea ce facem și să analizăm locul în care ne aflăm în viață și unde am fi vrut cu adevărat să fim. Întrebarea pe care trebuie să o punem este: „De ce nu suntem măcar pe calea ce duce spre acel punct mult dorint?”
Concluzia la acest subiect se rezumă la o formulă simplă...aceea că vom începe să evoluăm atunci când o să încetăm să ne mai ajutăm pe noi și ne mutăm atenția asupra celor din jurul nostru!




joi, 17 aprilie 2014

Povestea unei măști


După cum am încercat să surprind și în fotografie, noi toți venim pe lume dezbrăcați și lipsiți de apărare, dependenți de cei din jur...până când am pus masca!
Masca este tot ceea ce noi am vrea să fim, dar nu avem curajul!

De asemenea , purtăm maști pentru a ne ascunde defectele care ne stingheresc , imperfecțiunile de care ne este rușine.

O mască este o schemă de personalitate pe care ai creat-o deliberat şi pe care o proiectezi în lume. 

Dă jos masca pe care ţi-ai pus-o ca să satisfaci aşteptările unei alte persoane şi încetează să te minţi. Atâta timp cât vei purta acea mască nu vei fi capabil să descifrezi cauzele ascunse care te-au determinat să te ascunzi în dosul ei. Nici nu vei putea ajunge la acea parte din tine care trebuie schimbată pentru a-ţi îmbunătăţi imaginea de sine. în momentul când vei lepăda masca, vei simţi că o mare povară ţi s-a luat de pe suflet. -  Herbert Harris.

Trăim o întreagă competiție, încercăm să trăim după niște standarde impuse de anumiți lideri sociali, care odată îndeplinite ne fac să devenim parte din grup.
Ne este frică să nu fim respinși sau să nu fim luați în râs de cineva din cauza a ceea ce simțim sau gândim. Fapt ce ne duce să arătăm ca niște marionete conduse de nevoi inexistente. 
Ne chinuim, cu disperare, să fim corespunzători normelor exterioare și uităm că mai avem și norme interioare!


Pentru unii, cinstea este o mască pe care şi-o pun când ies în lume şi sunt văzuţi. De îndată ce nu sunt văzuţi, masca cade şi din spatele ei apare, după caz, lupul sau hiena. - George Budoi

Iată un alt izvor însemnat de neliniște: grija de a-ți alcătui o mască, spre a nu arăta nimănui chipul tău adevarat. Așa e viața multora, plăsmuire și prefăcătorie; e un chin să stai mereu cu spaima ca te vede cineva altfel decât ești de obicei. Neliniștea nu ne slăbește, de vreme ce suntem încredințați că tot atâtea priviri ce ni se aruncă sunt tot atâtea judecăți.
Da, purtăm pe față în fiecare zi tot felul de maști pentru a-i păcali pe semeni, voind să trecem oameni de treaba, chiar virtuoși și, cel mai adesea, pentru a ne rezolva interesele, nu numai meschine, dar si păgubitoare societății în care trăim, fără a ne teme de judecățile acesteia. - Seneca

Ce am vrut eu să transmit este că masca poate pune stăpânire definitivă pe chipul tău, iar adevăratul „tu” nu va mai exista. Vei uita complet cum e să fi tu...te vei pierde în lumea măștilor!










miercuri, 16 aprilie 2014

Poveste despre credință


Cred că mai toți (sau așa sper) am citit „Pădurea spânzuraților” de Liviu Rebreanu. Poate vi se pare ciudat că am început așa articolul, dar Rebreanu are în cartea mai sus menționată o vorbă de suflet despre credință...

„Numai credinţa neclintită mântuieşte pe om aici şi dincolo deopotrivă. Credinţa e puntea vie peste prăpăstiile dintre sufletul zbuciumat şi lumea plină de enigme, şi mai cu seamă între om şi Dumnezeu.”

Nu vreau să scriu un articol bisericesc și nici nu vreau să conving  ateii să devină credincioși!
Ce îmi doresc este să transmit un mesaj simplu și să împart cu voi trăirile spirituale pe care cei credincioși sigur le-au simțit. 

 "Cine nu crede în nimic se îndoiește de sine însuși. Credința este ca pușculița în care se strâng economiile casnice. Credinciosul își încasează dobânda neștiută de nimeni. Toate epocile în care domnește credința, sub orice formă, sunt strălucite, înălțătoare și rodnice atât pentru contemporani, cât și pentru urmași. Am crezut și mai ales acum cred. Meargă-mi bine sau rău, eu rămân în tagma credincioșilor!" - Shopenhauer 

În zilele noastre dacă vorbești sau încerci să împărtașești ceva frumos despre religie, nu ești deloc interesant și nici ascultat! Acest aspect se găsește într-o mai mare măsură la tineri, care au uitat de existența lui Dumnezeu. 
Întrebarea: „Când ai fost ultima oară la biserică?” a ajuns să aibă același răspuns ca la întrebarea: „Când ai citit ultima oară o carte?”

 "Credința e un frumos curcubeu care unește cerul cu pământul; o mângâiere pentru toți, dar care pare felurit fiecărui călător, după locul în care se află." - Geibel

Am scris câteva articole în care spuneam că trebuie să avem grijă de sufletul nostru...acest articol vine ca un răspuns la „Cum să avem grijă de suflet?”
Sufletul omenesc are nevoie de tot ce îi oferă credința...

Părintele Porfirie spunea:  „Dacă omul nu-L urmează pe Hristos, moare sufletește. Din contră, dacă-L trăiește pe El, sufletul său prinde viață, întreaga lui ființă își împlinește hărăzirea ei: omul devine Dumnezeu după har și-i iubește pe toți, devenind una cu toți.”

P.S. : Sper că acest articol va readus măcar puțin aminte de Dumnezeu și nu cred că strică să dăm o fugă și pe la biserică!

marți, 15 aprilie 2014

Povestea unui drum de primăvară


"Primavara își face propria declarație, atât de tare și de clar încât grădinarul pare să fie doar unul din multele ei instrumente, și nu compozitorul." -  Geoffrey Charlesworth 

Fotografiile pe care le-am atașat în articol sunt realizate în drum către Cota 1400, Sinaia. În această perioadă de primăvară acest drum plin de serpentine a devenit un drum de poveste! 
O simplă  plimbare pe jos (doar așa vei simții tranziția cu adevărat), durează între 1 oră și 2 ore și te va transpune într-o altă lume, unde clar nu vei mai simții agitația, stresul, problemele, grijile și răutățile orașului!


Primăvara este atunci când iarna și vara fac dragoste. - Andreea Trifu
Peste tot verdele ierbii se contopește cu maroul frunzelor trecute peste iarnă lăsând impresia unei picturi celebre. Drumul șerpuit te conduce prin pădure către Cota 1400, într-un miros specific al ploii. 
Nu știu voi ce părere aveți, dar personal mirosul de după ploaie este preferatul meu!

De ce este atât de plăcut mirosul de ploaie?
 După o furtună intervin o mulțime de schimbări în mediu – picăturile de apă lovesc învelișul de sol, frunzele arborilor și celelalte componente ale mediului și, sub acțiunea vântului, sunt amestecate acele mirosuri eliberate în mod natural de către plante. De asemenea, în timpul furtunilor este generată o cantitate apreciabilă de ozon în aer, iar acesta are un miros plăcut pentru mulți oameni.


Este febra primăverii. Acesta îi este numele. Iar atunci când te cuprinde, îți dorești ă“ nu știi de fapt ce îți dorești, însă simți pur și simplu o durere în inimă, iar lucrul acesta ți-l dorești. - Mark Twain

Se spune că o viaţă fără dragoste este asemenea unui an fără primăvară. Primăvara simt că trăiesc, că iubesc, iar pofta de viață mă cuprinde!


Bucură-te omule, bucură-te chiar şi de cele mai mărunte lucruri ale acestei lumi. Nu lăsa ca grija zilei de mâine să-ţi fure bucuria zilei de azi. Culege zâmbete şi împarte-le şi tu cu generozitate. Bucură-te de anotimpuri, de parfumul florilor, de adierea vântului, bucură-te chiar şi de salutul dat de un străin. 

luni, 14 aprilie 2014

Poveste despre înțelepciune


Adevărata înţelepciune constă în a aduna lucrurile valoroase din fiecare zi pe măsura trecerii lor. - E.S. Bouton

Viaţa, pur omenească, ce cuprinde înţelegerea existenţei, raţiunea trăirii şi moralitatea relaţiei cu mediul, nu ar avea sens uman dacă baza vieţii nu s-ar sprijini pe înţelepciune.

,, Înţelepciunea nici nu se împrumută nici nu se cumpără ; şi dacă ar fi de vânzare, n-ar găsi cumpărători. Nebunia , în schimb, se cumpără zilnic’’ - Seneca 

Întotdeauna înţelepciunea se află în inimile celor care doresc în permanenţă, prin suferinţele gândului, să acumuleze şi să împrăştie cunoaştere. Niciodată ea (înţelepciunea) nu se va găsi în inimile mediocrilor doritori permanent de a-şi duce vieţile în huzur şi petreceri deşănţate.

Este posibil ca într-un om umil material înţelepciunea să fie la cote superlative, însă din cauza acelei gândiri meschine şi înguste a nerozilor, îndemnul şi vorba înţeleaptă să fie dispreţuite şi neluate în seamă. - Iulian Dobritoiu

Înţelepciune fără carte şi fapte, nu se poate,
 Înţelepciune fără credinţă, nu e cu putinţă. - Valeria Mahok

Dicţionarul limbii române defineşte înţelepciunea ca o capacitate superioară de înţelegere a lucrurilor, implicând o cunoaştere adâncă a realităţii, multă experienţă şi mult echilibru. Ea se referă în mod deosebit la oameni, fiind o virtute sau o calitate complexă a sufletului uman. Un om înţelept este acela care are capacitatea de a pătrunde esenţa legilor fundamentale ale naturii şi ale societăţii, este persoana care judecă drept , este cuminte, deştept , ager la minte, pătrunzător.


A-i cunoaşte pe ceilalţi înseamnă înţelepciune. A te cunoaşte pe tine însuţi înseamnă înţelepciune su­perioară. - Lao Tse

 În general, majoritatea oamenilor se complac și se limitează în a-și duce viața cum o fi ea, fiind lipsiți de curajul auotcunoasterii, deoarece, autoanaliza presupune și curaj - curajul de a te vedea așa cum ești. De fapt, poate că ești  chiar mai bun decât crezi până la momentul autoanalizei. 

 Pentru a fii tu însuți trebuie să-ți cunoști foarte bine eul interior, ceea ce este echivalent cu  autocunoașterea. 
Ce este eul? Definirea „eului”, ca şi a conştiinţei, a stârnit vii discuţii, nu mai puţin controversate. Astfel, noţiunea „eului” este o consonanţă (armonie) a elementelor subiective, este o noţiune afectivă constituită prin aceste elemente şi care formează un fel de „coloană vertebrală” a vieţii noastre mentale. ( extras din “Componenta energetică a psihicului uman: perspectivă psihofilosofică”, Gabriel Dulea)

Ca o concluzie trebuie să producem în noi înşine cunoaştere ce poate deveni forţă şi învăţătură pentru ceilalţi.
De multe ori înţelepciunea este mult mai benefică când o transmiţi altora prin sfaturi, decât atunci când încerci să te ajuţi singur.




duminică, 13 aprilie 2014

Poveste despre joacă


Smiley într-un interviu spunea că „ Jocul înseamnă copilărie, inventivitate, naivitate, vis, imaginație, jocul înseamnă lipsă de griji, de asta cred că e important să nu uităm să ne jucăm, să nu uităm de noi!”

Găsesc doar cuvinte de laudă pentru ceea ce afirmă Smiley...mai ales în această perioadă în care lumea este atrasă doar de lucruri materiale ce nu te dezvoltă pe plan spiritual.
Secolul în care trăim este considerat a fi seocul stresului...oamenii își spurasolicită organismul cu lucruri total nesemnificative...se încarcă negativ cu grijile altora și uită că interiorul lor se macină pe zi ce trece!

"Nu ne oprim din joacă atunci când îmbătrânim ci îmbătrânim când încetăm să ne mai jucăm." - George Bernard Shaw

Mulți greșesc când spun că nu dă bine ca un adult să se comporte ca un copil. Când spun „Să nu uităm niciodată să fim copii”, mă gândesc la sinceritatea unui copil, bunătatea, curiozitatea, zâmbetul, plăcerea de viață, inventivitate și naivitate...deci nu trebuie să asociem un om matur care se bucură de viață și trăiește clipa cu un clovn sau măscărici!

În această cursă fără sfârșit, în care alergăm în fiecare zi de dimineață la trezire când ne grăbim să mâncăm micul dejun cu o mână și ne îmbrăcăm cu cealaltă, până seara târziu când obosiți ne aruncăm în pat gândindu-ne la o altă zi care a trecut.
Timpul se scurge extrem de repede și tot mai des aud oameni care spun că timpul în ziua de azi trece mai repede ca altă dată...greșit ora are tot 60 de minute! Trebuie doar să știm cum să îl gestionăm și să punem deoparte puțin timp pentru suflet!

Socrate spunea că „Persoana ta este sufletul tău!”

Tot legat de suflet Menahem Mendel din Kotzk spunea „Aveţi grijă de propriul vostru suflet şi de trupul celuilalt, iar nu de propriul trup şi de sufletul celuilalt.”


P.S NU UITA SĂ ÎȚI ÎNCEPI ZIUA CU ZÂMBETUL PE FAȚĂ ȘI SĂ O TERMINI CU ACEEAȘI STARE DE SPIRIT!

sâmbătă, 12 aprilie 2014

Trecut vs. Prezent




Aceste rânduri le scriu cu gândul la iubirea pe care o trăiau bunicii și străbunicii noștrii...una mult mai profundă și mai sinceră decât iubirea din  ziua de azi.
 
 Fiecare dintre noi își orientează viața către ceva, fiecare își caută un sens vieții. Mintea omului este un rezervor uriaș în care se "înghesuie" trecut, prezent, viitor, fapte, trăiri, oameni. O acțiune din prezent poate fi reflexul uneia din trecut: eterna întoarcere, despre care vorbea și Mircea Eliade. Totul este, deci, în mintea noastră: viața, moartea,totul. Dacă mintea nu "coboară în inimă",omul rămâne dominat numai de minte, el va fi asemenea Luceafărului lui Eminescu, "nemuritor și rece".

„Trăim uneori ca niște orbi, într-o lume ale cărei legi ne scapă. Nu facem nici cel mai mic gest pentru a le afla.” (Referinta)

Cred că iubirea acelor vremuri se simțea și se trăia altfel; acest lucru este confirmat  și  de alți scriitori din trecut...  
„Te iubesc fără să știu cum sau când sau de unde. Te iubesc pur și simplu, fără complexități sau mândrie; te iubesc pentru că nu știu altă cale…” – Pablo Neruda

„Nu te iubesc pentru ceea ce ești, ci pentru ceea ce sunt atunci când sunt cu tine.” – Gabriel Garcia Marquez

„Când iubirea vă face semn, urmați-i îndemnul, chiar dacă drumurile-i sunt grele și prăpăstioase, și când aripile-i vă cuprind, supuneți-vă ei, chiar dacă sabia-i ascunsă-n penaju-i v-ar putea răni, iar când vă vorbește dați-i crezare, chiar dacă vocea-i ar putea să vă sfărme visurile, asemenea vântului din miazănoapte care vă pustiește grădinile.” – Khalil Gibran

„În iubire ne gustăm, ne savurăm pe noi înșine, ne încântăm cu voluptățile tremurului nostru erotic, din acest motiv, iubirea este cu atât mai intensă și mai profundă cu cât distanța de persoana iubită e mai mare.” – Emil Cioran

Soluția ar fi să ne întrebăm mereu, să căutăm dincolo de acțiunile noastre concrete, sensul lor profund. Dacă am căuta să conștientizăm ceea ce facem, chiar și în actele simple, cum este acela de a mânca, ne-am reorienta probabil modul de hrănire, am căuta sănătatea și nu plăcerea. Dacă ne-am întreba de fiecare dată "De ce fac lucrul acesta, îmi este folositor trupului, sufletului, este îndreptat către binele meu sau al celor din jur?"(Referinta)
Paradoxul ce spune că lucrurile mici si simple sunt cele mai profunde...este răspunsul la întrebarea de mai sus. Noi căutam ceea ce nu trebuie și ne dorim lucruri de care nu avem nevoie cu adevărat!

 Dacă vă interesează subiectul, puteți citi și  O altă Poveste de Dragoste



vineri, 11 aprilie 2014

Poveste despre vicii


În primul rând este bine să cunoaștem subiectul despre care vorbim, iar mulți fac confuzie între termeni. Pierre Abelard în lucrarea „Etica” spunea că numim obiceiuri acele vicii sau virtuţi ale spiritului, care ne dovedesc înclinaţi spre făptuiri rele sau bune. Există însă vicii sau înclinaţii bune, nu numai ale spiritului, ci şi ale trupului; astfel sunt slăbiciunea sau tăria trupului, numite trăsături esenţiale, precum încetineala sau iuţeala, şchiopătatul sau mersul drept, orbirea sau vederea. Pentru a face o diferenţiere de acestea, când am spus vicii, am specificat ale spiritului. Aceste vicii, adică ale spiritului, sunt contrare virtuţilor, precum nedreptatea - dreptăţii, laşitatea - fermităţii de caracter, nestăpânirea - cumpătării.

In secolul XXI viciul nu mai este un termen de referință ... dacă ai 14 ani și fumezi e ceva normal, dacă ai făcut 14 ani și nu te-ai îmbătat este ceva anormal!

Democrit, filozof grec, spunea că   cel mai mare rău pe care îl poţi face tineretului, când te ocupi de educaţia lui, este să-l obişnuieşti cu uşurătatea, căci aceasta produce plăcerile din care decurg viciile.

La Rochefoucauld era de părere că doar oamenii mari pot avea vicii. Încercând să mă gândesc la ce a vrut să spună am realizat că viciile ne fac viaţa mai frumoasă. Cine are bani și timp liber poate avea o viață mai frumoasă și plină de vicii...
Problema este alta, viciile sunt diverse și au diverse grade de nocivitate atât pentru tine cât și pentru cei din jurul tău!

Putem rapid să facem o trecere în revistă a celor mai uzuale vicii începând cu cele mai puțin nocive și terminând cu cele foarte grave: fumatul, cafeaua, băuturile acidulate, jocurile pe calculator, jocurile de noroc, alcool-ul, shopping-ul, site-uri sociale(facebook), dependența de muncă și în final drogurile.(țin să menționez că am omis multe alte vicii...lista este cu mult mai lungă).

Este foarte adevărat că în zilele noastre este imposibil să nu cazi în capcana vreunui viciu... Pajo Kanizaj spunea că oamenii fără vicii sunt de fapt cei morţi la naştere. Cu toate acestea putem încerca să eliminăm unele vicii  și să ne ferim de cele mortale!

Poveste despre viteză


Este secolul vitezei, de aceea a început să ameţească omenirea. Valeria Mahok

Walter Veltroni spunea ca secolul XX a fost secolul sângelui, secolul în care oamenii au putut să-şi imagineze şi să realizeze genocidul evreilor, secolul Auschwitz-ului, al victimelor persecutate naziste, precum şi secolul tragediei comuniste, al lui Jan Palach, al Gulagului, al ororilor stalinismului.

Cu regret spun că toate tragediile de mai sus rămân inferioare celor din secolul XXI. 
 Secolul XXI apare ca un măr impecabil la exterior și plin de viermi în interior, spun asta deoarece secolul XXI este secolul dezvoltării de orice natură...tehnologică, științifică, informațională, educațională ș.a.m.d
  Din păcate toate aceste dezvoltări duc și vor duce la o involuție a rasei umane, deoarece azi cuvântul caracteristic este „LENEA”. (Internetul le rezolvă pe toate...)

Secolul XXI sau va fi religios, sau nu va mai fi defel. Andre Malraux
Malraux s-a înşelat. Secolul XXI nu va fi spiritual, va fi High-Tech.

Auzim tot timpul: secolul nostru este secolul comunicaţiei. Un loc comun care, aşa cum se întâmplă cu toate, ascunde un echivoc. Mijloacele moderne de transmitere a ştirilor sunt prodigioase; mult mai puţin prodigioase sunt formele în care le folosim şi natura ştirilor şi a informaţiilor pe care le transmit. De multe ori, mijloacele manipulează informaţia şi, în plus, ne inundă cu trivialităţi. Dar chiar şi fără aceste defecte, orice comunicare, inclusiv cea directă şi fără intermediari, e echivocă. Octavio Paz în Dubla flacără: dragoste şi erotism.

Secolul informației, în loc să informeze dezinformează, dar mai grav îmbolnăvește populația!

Probabil că nu se știe, dar informația, pe care ne-o dorim atât în unele cazuri, și pentru care depunem eforturi notabile să o obținem, poate deveni un factor patogen. Și acest lucru se datorează atât cantității, cât și calității informației recepționate de creierul nostru. 
 În ultimii ani, creierul nostru a trebuit să facă față unei cantități tot mai mari și mai complexe de informație, cu toate că are o capacitate limitată de prelucrare a informațiilor.
Stresul informațional este o formă de stres manifestat frecvent printre noi. Acesta este cauzat de poluare, aglomerație, radiații, dezvoltare informațională, efort fizic și intelectual susținut.
 
 Într-o perioadă nu foarte lungă, individul a renunțat la efectuarea de activități preponderent fizice, care solicitau sistemul osteoarticular și aparatul cardiovascular și a trecut la activități preponderent neuropsihice.(sursa: Ele.ro)