Încercați să vă imaginați cum ar fi dacă acest drum ar fi calea voastră zilnică către casă. Unde făcând o rotire completă natura cu frumusețile ei te va înconjura, iar dacă ridici privirea cu greu vei putea oserva prin ramurile dese ale copacilor albastrul cerului și zborul relaxat al păsărilor...
Drumul către casă e lung...dar natura nu se compară cu orașul, unde în metrou, tramvai sau autobuz îți pui căștile pe urechi să nu mai auzi problemele celor din jur sau săturat fiind de aceleași fețe triste iei telefonul și dai un joc până acasă (în cel mai fericit caz citești o carte). Natura e diferită în schimb...susurul apei împreună cu concertul dat de ciripitul păsărelelor și lipsa chipurilor supărate, te fac să mergi până în vârful muntelui fără să obosești, ba mai mult simți cum toate problemele acumulate într-o zi nasoală de muncă dispar și cheful de viață revine!
„Voi, munţilor mândri, moşnegi cununaţi
Cu stelele bolţii albastre,
În leagănul vostru de codri şi stânci
Dorm toate poveştile noastre.
Alături de şoimii cu ochii aprinşi,
Din tainica voastră dumbravă,
Se-nalţă-ndrăzneţe-n lumina din cer
Şi visele noastre de slavă.
În voi îşi deşteaptă plânsorile ei
Frumoasa mea ţară săracă,
Cu braţe lipsite de-al luptei fior
Şi buze ursite să tacă.
La voi vine jalea-i când vifor păgân
Purcede strigarea să-i frângă,
În cântec o schimbă pădurea de brazi
Şi-n lume-o trimite să plângă. (...) ”
Octavian Goga - În munți
Și ce poate fi mai frumos decât dorința de a ajunge acasă în vârf de munte!
Unde intrat în casă privești pe geam, iar drumul șerpuit te duce cu privirea la locul de unde ai plecat...orașul, care plin de lumini și zgomote aruncă în aer un nor negru de stres și durere, iar tu de departe privești și îți pare rău de cei rămași acolo...
„(...)La voi mă îndrumă-n cărările ei
Şi biata mea soartă pribeagă,
Pădurea cea veşnic lipsită de somn
Mi-e sfântă şi-atâta de dragă.
Cântarea măiastră din codrii cărunţi
Dă strunelor mele povaţă,
Şi-o mândră poveste strivită de vremi
Truditul meu suflet învaţă.
Din culmea pleşuvă cu creştetul alb
Privirile-mi zboară departe,
Şi-n mintea supusă tresare aprins
Fiorul măririlor moarte.
Un vaier amarnic se zbate-n amurg
Şi stăruie-n zvonuri de ape,
Al munţilor vaier mă zbuciumă-n piept
Şi-mi tremură plânsu-n pleoape.”
Fiecare avem un loc unde dorim cu nerăbdare să ne întoarcem și pe acel loc noi îl numim „acasă”... și în cele mai multe cazuri acasă este locul unde ne-am născut și acolo ne simțim cel mai bine!
Acasă pentru mine înseamnă Sinaia și despre asta am scris și o să scriu!































